Borsec Basketball Cup Summer Edition 2025 – cea mai reușită ediție!
Borsecul a fost epicentrul baschetului. De la primar la sportivi veniți chiar și din străinătate, cu toții au fost cuprinși de febra baschetului odată cu organizarea și desfășurarea Borsec Basketball Cup – Summer Edition 2025.
În preziua turneului de baschet 3×3 organizat de Academia de Baschet Borsec și Sport a la Iași, corelat cu Cea1 Festival, la locul de desfășurare a competiției, la terenurile din incinta Complexului Sportiv Borsec, au fost prezenți primarul Mik Jozsef, producătorul Cea1 Festival, Dan Burlac, președintele Academiei de Baschet Borsec, Valeriu Plitoc, și Iulian Haba, fondatorul Sport Advisor.
Atmosfera degajată i-a făcut pe toți să își aducă aminte de bucuria baschetului practicat încă din copilărie, așa că edilul-șef a intrat la propriu în joc și s-a întrecut într-un concurs de aruncări cu Dan Burlac și Valeriu Plitoc.
În ce privește cea de-a VII-a ediție a Borsec Basketball Cup, care a avut loc sâmbătă, 19 iulie 2025, președintele Academiei a menționat că de această dată s-a înregistrat un număr record de participanți – peste 300 de sportivi, adică, aproape 90 de echipe. În plus, Borsecul s-a bucurat de vizita a încă 500 de însoțitori ai sportivilor. Aceasta, în condițiile în care prima ediție, din iulie 2022, a înregistrat la start 29 de echipe. O creștere remarcabilă, în doar 3 ani!
Așa se și face că alături de organizatori au rămas încă de la început primii asociați din sfera administrației publice, Primăria Borsec. Asta, pe lângă toți partenerii privați. Mai mult, de această dată, Consiliul Județean Harghita a participat și el în calitate de co-finanțator.
Dezvoltarea brandului a atras participanți inclusiv din străinătate: Ungaria, Republica Moldova, Ucraina, Lituania. Și sponsori, de asemenea.
Seriozitatea acestei competiții înregistrate în clasamentul general al FIBA 3×3 a contribuit la renumele Borsecului și atragerea de turiști, ceea ce a determinat o și mai mare implicare a autorităților locale, în speță a Primăriei Borsec, cea care a și depus efortul de a moderniza anul acesta întregul Complex Sportiv de pe strada Stadionului, lucru care ne încântă peste măsură, pentru că, astfel, condițiile de joc la această ediție au fost net favorabile anilor trecuți.
Atmosfera de la Borsec Basketball Cup – Summer Edition 2025 a una splendidă: vreme perfectă, jucători cu baschetul în sânge și în suflet, copii fericiți, părinți încântați, arbitri corecți, sponsori implicați, autorități la datorie, baschet, baschet, baschet. Totul a fost minunat. Pe teren și în afara lui.
FOTO: Manases Sandor / Sport Advisor
La final, pe lângă câștigători, care au primit cu mândrie trofeele, toată lumea s-a bucurat de premii și diplome. Iar una dintre echipele participante la Cea1 Borsec Festival le-a făcut cinste tuturor sportivilor cu un ceaun mega delicios.
Și cine a rămas peste noapte s-a bucurat de toate surprizele și muzica puse la cale de prietenii noștri, Cea1 Borsec Festival. În concluzie, a fost o ediție extraordinar de reușită și ne scoatem pălăria în fața sportivilor care au participat și pe care îi așteptăm la Borsec Basketball Cup – Winter Edition 2026! Doar cu ei cupele au sens!
Academia de Baschet Borsec și Sport a la Iași le mulțumește tuturor celor implicați, de la prieteni și parteneri la sponsori și reprezentanților mass media pentru sprijinul acordat în promovarea evenimentului!
Vă transmitem întreaga noastră considerație!
Iată primele trei clasate, pe categorii:
- U8 MIXT
- Baby Baschet Mixt (ROU)
- Baby Academy Borsec (ROU)
- LABUBU 4 You (ROU)
- U10 MASCULIN
- 3Stars U10 (ROU)
- Borsec Academy (ROU)
- Casa Noastră U10 (MDA)
- U12 FEMININ
- Reghin L.B. Mov (ROU)
- Reghin L.B. Roșu (ROU)
- Magic Team Galben (ROU)
- U12 MASCULIN
- 3Stars U12 (ROU)
- Casa Noastră U12 (MDA)
- ACS Baschet Petras (ROU)
- U14 FEMININ
- Lucian Blaga R (ROU)
- Royal Sisters (MDA)
- A. Mateevici R.M. (MDA)
- U14 MASCULIN
- Magic Team Negru (ROU)
- Casa Noastră U14 (MDA)
- Street Reapers (ROU)
- U15 MASCULIN
- Magic Team Verde (ROU)
- Oblock Hoopers (ROU)
- Overtime (ROU)
- U16 FEMININ
- Royal Sisters (MDA)
- 4Blue (ROU)
- 4Stars (ROU)
- U16 MASCULIN
- Swaggers (MDA)
- Magic Team Portocaliu (ROU)
- Slam Drunk (ROU)
- U18 MASCULIN
- Zonă Interzisă (ROU)
- Aruncă-ne la lei (ROU)
- Royal Threats (MDA)
- OPEN MIXT
- Zonă Interzisă (ROU)
- Crocodilii din Tarnița (ROU)
- Basket V.2 (ROU)























































